23 October 2014

Tot ce-mi doresc de la viaţă

chet
(poza n-are nicio treabă, nu mă întrebaţi; e doar Rumbu)


Nu mai pot cu reclamele de pe Youtube. Vreau să văd cum se curăţă cartofii şi dau de Cosoi cu tampoanele. Nu e Cosoi, e Ianţu cu vinurile. Nu e Ianţu, e Philips cu becurile. Nu e Philips, sunt ăia cu sucul de portocale. Nu-s ăia cu portocalele, sunt ăilalţi cu maşinile de spălat. Şi tot aşa! Despre ce vorbesc?
Reclamele alea tâmpite de 10-30 de secunde care apar înainte de ce vrei tu să vezi şi la care trebuie să te uiţi minim 4 secunde până când poţi da skip the ad*. Sigur, dacă eşti şmecher, poţi da refresh paginii. Şi e foarte posibil să-ţi iei multă m…bucurie, că îţi trânteşte altă reclamă. Şi dacă vrei, poţi să dai refresh şi la aia, şi îţi iei bucurie iar, cu ALTĂ reclamă.
Înţeleg că au şi alea rolul lor şi că se scot nişte bani de acolo dar pentru căpuţul meu, şi aşa instabil, ultimul lucru de care am nevoie când vreau să văd cum să leg şireturi, sunt penalele alea de la Charm Studio, cu videochatul. Sau Ianţu. Sau Cosoi. Sau Philips. Sau portocalele. Sau maşinile de spălat.
E superb.

*Am înţeles între timp că poţi să-ţi instalezi nu ştiu ce zarzavat de blocker care să-ţi blocheze alea. Bine, pa.
Hai mai bine să le scoată de tot. Zic.
Pin It

22 October 2014

E frumi mă, eşti nebun

sequin maxi skirt 1 sequin maxi skirt 2 sequin maxi skirt 3 sequin maxi skirt 4 sequin maxi skirt 5 sequin maxi skirt 6
(River Island maxi skirt, Asos jacket, Oasap t-shirt, Zara sandals, vintage clutch, Oasap necklace, H&M rings)


Am căpătat o nouă expresie tâmpită. “Frumi”. Toată săptămâna asta, am zis “frumi”. Totul e “frumi”. Orice mizerie e “frumi”. Frumi e o idioţenie, bineînţeles, dar mi-a rămas întipărită ca o melodie din aia pe care o auzi cine ştie unde şi nu ţi-o mai poţi scoate din minte. De câte ori am cântat eu prin casă Vine poliţia şi-mi ia toată marfa pe motiv de auzit pe stradă…ehe… Anyway, o să vă fac dicţionar pentru limbajul ăsta colorat. Promit. Numai că n-o să fie ordonat alfabetic. Începem cel mai sigur, de la Ş, cu şmenozealăăsta e cel mai cerut întru explicaţii.
Dau dintr-una într-alta dar acum m-a lovit. E o chestie mişto asta cu bloggingul, că ţi se permite să te exprimi cum vrei, fără niciun fel de rigori. Chit că nu acorzi corect subiect cu predicat, că scrii nişte platitudini de plânge blogspotu’ sau din contră, că scrii prea mişto şi nu te citeşte nici dracu. Devine şi mai fain în momentul în care eşti urmărit şi chiar sunt oameni care-ţi apreciază bălăriile pe bune şi te citesc de plăcere. Ştiu că pe mine mă frustra foarte tare în liceu că nu se puncta absolut deloc zona de creativitate. Aveam doar nişte formule desfăşurate pe câteva pagini, trebuia să le învăţăm mecanic şi aia era. Blogul l-am deschis la câteva luni după bac, aveam 19 ani. Mai mult de plictisită şi de sictirită ce eram; mi se acrise să fiu arătată cu degetul pe stradă şi vroiam să mă maimuţăresc narcisistic, după pofta inimii, într-un loc numai al meu. Plus că citeam o mulţime de bloguri la vremea aia, aveam mult timp liber la dispoziţie şi mă simţeam şi foarte inspirată şi animată de comunitate. Mă rog, în timp am căpătat alt stil şi mi s-a cam luat de lumea asta, în marea ei majoritate ipocrită. Tocmai pentru că mi s-a luat, am şi renunţat la partea în engleză, cu toate că îmi aducea câştiguri frumuşele şi trafic mai mare – pe vremea când îl verificam. Fără să intru în detalii, dar n-am mai contorizat/verificat statistici de aproape 1 an. Postez când am chef, dacă am chef, dacă pot…Pe Facebook nu deschid news feedul, Instagram abia mi-am făcut - şi asta la insistenţele unei anume Harmandiene, iar alte reţele de socializare nu frecventez. Na, nu-s model de business. E dăcât un hobby pentru mine. Hobby de care sunt într-adevăr foarte ataşată şi m-a ajutat enorm la orice interviu pentru angajare am fost, dar cam atât. Basically, mi se bârlăre (vedeţi, avem deja primul cuvânt pentru litera B, cu dicţionarul ăla). Când începusem,  aveam eu în minte aşa o afacere şi ţinteam într-acolo dar nu ştiu, probabil a intervenit viaţa între timp şi chiar s-au schimbat foarte multe în ultimii ani. Fără s-o mai lungesc – nu ştiu ce mi-a venit, că aveam de gând să slăvesc fusta vieţii, cu paiete – mai zic aşa, un mulţumesc, ţie, care citeşti acum. Şi gata! Acum cu fusta!
E frumi?
E fruuuuuuuumi.
Mi-am luat o mini ţeapă cu ea, am zis că-i mai lungă. Mă cam enervează fustele alea care se termină pe gleznă, pe sistem de ţi-a intrat apa-n casă. Aşa e şi asta, mă gândesc c-a zis River Islandul să mai facă nişte economie de material şi-au lăsat-o cu vreo 10-15 cm mai scurtă. Nu cumva să calci pe ea. În fine, de câteva ori tot o port. Am zis să nu fiu năşică dacă tot mă avânt ziua în amiaza mare cu ea şi-am asortat-o cu ceva mai potolit: un tricou, o jachetă, sandale (într-adevăr pornache) şi-o poşetă vintage şutită de la mama. S-a şmecherit şi asta, umblă numai cu prospături iar fie-sa cu gioarsele. Care-i mai veche şi mai ponosită, come to me.

Ascund dolarii şi mărcile/ Să nu-mi facă negre zilele?
Pin It

17 October 2014

Missguided

scari 1 scari 2 scari 3 scari 4 scari 5 scari 6 scari 7 scari 8 scari 9
(River Island skirt, MissGuided boots, vintage Escada blazer, Oasap necklace and bracelets, Zero UV glasses and MiniPrix bag)


Am dat prima comandă la MissGuided prin August. Mi-am luat atunci o fustă şi o rochie (n-am ajuns să le fotografiez dar ete punga – as if that helps). Ştiu că am primit câteva întrebări vis-à-vis de sistemul lor de comenzi şi expediţie şi pot să confirm, după două comenzi, că sunt ok. După ce m-am liniştit cu fusta şi rochia, la vreo lună distanţă am văzut pe site că tocmai băgaseră cizme otk (over the knee boots, adică cizme peste genunchi). Am de mult fetişuri cu cizmele astea înalte, preferabil până la jumătatea coapsei (cele care mă urmăriţi de la începuturi, probabil ştiţi) şi în general când văd ceva ce bate în otk şi îmi pot permite, gata, vreau, îmi iau. Aşa am zis şi cu astea, să vezi afacere ce fac. Mamă, otk noi, woohoo! Am plasat comanda pentru cizme şi încă o rochie (nici pe aia n-am arătat-o dar e ok), au venit la timp, experienţa a decurs perfect, n-am de ce mă plânge. Singura mea problemă e că astea numai otk nu sunt. Să ne-înţelegem. Eu intru în categoria midget – am 1,64 desculţă şi picioare scurte, nu-s Gisele Bündchen – deci să nu credeţi c-aş avea eu cine ştie ce copane lungi şi problema e la mine, că n-am. Tata e cât uşa, la 1,98, dar evident că n-aveam cum să-l moştenesc şi aici. Ce dracu.
Anyway, cizmele abia trec de genunchi. Mărimea e bună, tocul e micuţ şi sunt relativ confortabile dar m-am dezumflat complet după ce-am văzut lungimea aia tâmpită. It’s ON the knee not OVER the knee! Mie îmi place ca cizmele astea otk să fie cât mai înalte. Sub sau la jumătatea genunchiului se găsesc peste tot. Pe site n-aveau nici poză cu ele încălţate, probabil m-ar fi ajutat. În fine, m-am ofticat toată ziua după ce am ridicat pachetul şi m-am gândit o vreme să le vând (retur nu fac că tâmpesc până ajung înapoi la ei şi îmi primesc banii) dar am rămas pân’ la urmă cu gând să încerc. Vedem ce iese, if I can make them work. Şi-am început aşa, ca-n pozele astea. Îmi place mult materialul şi vârful migdalat, atâta tot c-ar fi mers mai înalte. Trebuie să dau o fugă la Buzău să-mi aduc de încălţat că nu mai merge cu sandale.
Pozele, în caz că vă întrebaţi, le-am făcut lângă parc, la Carol, pe strada Xenofon. Îmi place şi nu-mi place ce-au făcut acolo, mai bine o lăsau cum era… M-am dus totuşi să văd scările şi să mă pozez cu ele fiindcă mi s-a părut că merg culorile cu circul de pe sacoul meu. Îl ţineţi minte? Îl am de când eram anul 1 de facultate, e unul dintre dumnezeii sacourilor mele vintage. De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că aici excelează dulapul meu într-ale vintagerelii. Am fuste o droaie, pălării nu mai port - doar colecţionez, eşarfe în rastel şi bijuterii, ce-i drept, mai puţine, dar la sacouri…sunt mama lor! Iertaţi-mi aroganţa. Ăsta este un Escada vintage, care îmi e mare – ca majoritatea – foarte 80’s, cu umeri buretaţi şi croială scurtă. Îl iubesc, iubesc, iubesc, e unic :)
Ia să mai îmi aduc eu şi din sacouri, când mă duc după cizmele alea la Buzău…
Pin It

15 October 2014

La mol

După La cafenea vine şi La mol:
Am fost, pe cuvânt de pionier c-am fost, în weekend, la mol. Nu la benzinărie pe autostradă dragă, nu, ci la mall. Ce vreau să relatez nu e nicidecum spectaculos sau nemaiîntâlnit dar aflându-mă virgină într-ale siliconului injectat în bot, genelor false, lopeţilor false (d’astea) şi gletuirii faciale, am rămas relativ traumatizată după cele întâlnite. Am avut chiar privilegiul de a vedea de aproape, aflându-mă la coadă la H&M.
Sâmbătă după amiază, plec cu o prietenă în partea ailaltă a oraşului. Hai că tot n-avem ce face iar asta oricum avea de cumpărat nişte porcărioare. Puhoi de lume şi zgomot infernal dar ne facem loc prin H&M, Sephora, Zara (sunt eu singura căreia i se pare că iar au o colecţie tâmpită sezonul ăsta?), Cărtureşti, New Look, H&M Home, Zara Home (am luat nişte deliciozităţi de acolo, yum), în fine! Ne învârtim, luăm ce avem de luat, până când însoţitoarea-mi decide că vrea să ne întoarcem în H&M după nu ştiu ce fustă văzuse. Coadă fiind, îi spun să se aşeze la casă cât mă mai învârt eu printre umeraşe. Mă uitam pe la nu ştiu ce dracu de inele până când îmi dă asta mesaj.
Wtf zic…n-a putut să strige? Doar sunt la 2 metri de ea. Ce-o fi vrând?

Citesc mesajul:
proof 
Şi mă uit.
WOAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Nu nu nu nu, aşa ceva nu există. N-are cum. Rămân perplexă. Mă uit la aia, mă uit la asta a mea. Mă uit la aia, mă uit la asta. Mă uit la aia, mă uit la asta. Prietena mea siderată şi ea. În spate, era dăcât Daffy Duck ambulant. O versiune corcită de Drăguşanu, altoită cu răţoi şi botox. Am zis că nu, aşa ceva nu se poate. Nu ai cum, ca om normal la cap, să îţi bagi atâta silicon în buze. Unde mai pui că avea şi un kil’ de vaselină mânjit pe suprafaţa pupabilă. Că poate nu observăm sau ceva. Ea are buze, da? Dar stai, it gets better. Sub şapca-i elegantă ce observ? Gene false, tată. Din alea de neam prost, hirsutism ocular sau ceva. Altfel ok, în trening şi pantofi din ăia sport cu talpă ortopedică, a la Isabel Marant, c-am înţeles că asta e noua uniformă. Mi-a aruncat o privire în sictir, după care încă un ţugui elegant de bot şi se băgă în faţa altcuiva la casă. Că doar e o doamnă, ce botoxu’ ei. Trecem peste detalii derizorii, d’al dă unghii false, extensii şi tencuială facială, botu’…botu’ ăla de proporţii biblice e tot ce conta în ecuaţie. La o inspecţie mai amănunţită, mă gândesc că un made în China scris pe ceafă, ar fi chiar etic. Să ştie consumatorul din timp (săracul consumator).
Ieşim din magazin mute. Bă, tu ai văzut aia? TU AI VĂZUT AIA???
………………………………………………………………………………………………………………………………
Cred că aici am greşit în tot timpul ăsta. Acum am înţeles. Şi cred că d’asta am şi răcit, pentru că sunt un om rău şi invidios şi fac mişto de sfântul botox. Mi-aş dori eu să fiu aşa:
botox-lips
Parfum, bă!
Pin It
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...